Te vaccinezi anti-COVID, ai zi liberă pentru fiecare doză

by admin.cig

Campania de vaccinare nu merge așa cum se așteptau autoritățile. 44% dintre români sunt imunizați până acum, fie după vaccin, fie cu trecerea prin boală.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea potrivit căreia persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată.

Legea prevede că persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 urmează să beneficieze, la cerere, de o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, respectiv de o zi în care sunt scutiţi de frecventarea cursurilor şcolare, în cazul elevilor şi studenţilor.

„Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi: câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor şi studenţilor, câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate şi a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti”, prevede actul normativ.

Zilele libere, numai pe baza adeverinței de vaccinare

Potrivit legii, aceste drepturi se acordă pe baza adeverinţei de vaccinare.

„Beneficiază de aceste drepturi şi unul dintre părinţi sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum şi al persoanei cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilităţi”, mai stipulează legea.

Aceste dispoziţii nu se aplică în situaţia în care persoanele sunt vaccinate la locul de muncă prin grija angajatorului.

0 comentariu

Din aceeasi categorie

Acest site web utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Vezi detalii