Unde facem analize genetice gratuite pentru descoperirea cancerului de sân

by admin.cig

Cancerul de sân este vindecabil dacă este descoperit în stadii incipiente. Cancerul de sân este o afecţiune tăcută, care nu doare și dacă așteptăm să apară simptome, boala este deja avansată.

Realist, ca și prevenție, putem să facem lucruri la modul general, pe care orice om le poate face, cum ar fi să avem un stil de viață sănătos, să avem o dietă echilibrată, să facem sport și să eliminăm stresul din viața noastră.

Când vorbim de prevenția clinică, pentru femeile de peste 40 de ani, în special pentru cele cu vârsta peste 45 de ani, se recomandă anual un screening mamografic, o evaluare imagistică a sânilor, care poate să depisteze precoce eventuale probleme la sân. Pentru cele sub 40 de ani este recomandată o ecografie anuală.

Din fericire, există teste gentice care se pot face în București, gratuit. Sunt testările BRCA1, BRCA2, dar sunt și alte mutații genetice care pot da cancer. Sunt niște teste costisitoare, însă, în momentul de față, în București, există un program prin care pacientele eligibile pot beneficia de aceste testări gratuit.

Obiectivul proiectului ”Testarea genetică la cancerul de sân în stadii incipiente” îl reprezintă obținerea de informații medicale, prin testare genetică, ce vor fi integrate în planul de management al pacientului, în vederea atingerii unor rezultate mai bune. Informațiile aduse de testările genetice sunt:

    • prognostice: testarea genetică oferă date despre evoluția bolii (de ex.: risc de recidivă, risc de metastazare, risc de deces etc);
    • predictive: testarea genetică oferă date despre cum va răspunde boala la un anumit tip de tratament;
    • alte tipuri de informații: asocierea cu alte tipuri de boli neoplazice sau non-neoplazice.

Beneficiarii proiectului vor fi pacienți, cetățeni români, cu domiciliul stabil în Municipiul București, diagnosticați cu cancer mamar în stadii incipiente, cu tumori până în 5 cm (T1-T2), ganglioni axilari negativi sau pozitivi, receptori hormonali pozitivi sau negativi.

0 comentariu

Din aceeasi categorie

Acest site web utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Vezi detalii