Dacă tot vin Sărbătorile și alături de cozonac voi consuma cu siguranță un pahar dichisit de prosecco, am zis să știu mai bine ce fel de prosecco beau. E ca la vitamine, faci studiu de piață, întrebi medici, te duci la consultații, doar, doar întinerești peste zi. Revenind. M-am dus la el acasă, la ”domnul prosecco”, ca să văd cine e mama lui, unde se face și ce au strugurii aia de-s așa de speciali de numai într-o singură zonă din lume se fac. În Italia, desigur. Undeva lângă Treviso, Veneția o zonă numită Valdobbiadene.
Producția este reglementată de lege. Procesul de fabricație include struguri de soiul Glera, fermentație și refermentație în tancuri presurizate. Rețeta simplificată conține struguri Glera, zahăr, drojdie pentru vin, apă. Mi-am dat seama că tot ce știam despre prosecco până acum, nu știam deloc. Și asta din cauza faptului că nu cunoșteam situația zahărului. Eu credeam de exemplu că varianta extra dry e cea mai necalorică. Când colo… are cel mai mult zahăr.
Etichetele de pe sticle ar trebui să indice clar dacă este vorba de brut, extra dry, dry sau demisec. Adică: brut – cel mai puțin dulce tip de Prosecco, cu un conținut scăzut de zahăr, de obicei sub 12 grame pe litru. Apoi extra dry, contrar denumirii, este mai dulce decât brut, având un conținut de zahăr de aproximativ 12-17 grame pe litru. Varianta dry poate avea un conținut de zahăr de aproximativ 17-32 grame pe litru, adică este mai dulce decât extra dry. Demisec are un conținut de zahăr mai ridicat, de obicei între 32 și 50 grame pe litru. Partea proastă este că pe nicio etichetă nu vom găsi niciodată exact cât zahăr are fiecare sticlă, ci doar ce tip este.
Acum să vă spun despre creme de la creme. Cartizze este o colină mică și selectă cu un climat particular, situată în inima zonei de producție a prosecco-ului, adică în Valdobbiadene. Aici, strugurii Glera sunt cultivați pe versanți însorți și bine expuși, beneficiind de condiții climatice excelente și a solurilor unice din această regiune. Practic, oamenii care se nasc acolo devin milionari din prima zi de viață și asta pentru că soarele lor nu-l mai are niciun strugure din lume.
Pământul și proprietățile din zonă nu se vând niciodată, ci rămân moștenire din generație în generație. Așa că Prosecco Cartizze este considerat unul dintre cele mai prestigioase și de calitate înaltă tipuri de Prosecco. N-o mai lungesc, doar zic că acest Cartizze chiar este cel mai bun prosecco pe care l-au băut vreodată. Așa că, once again, uitați-vă bine la etichete și la ce beți. A, și încă ceva: Mionetto nu e italienesc, l-au cumpărat nemții.
Next on the wish list: Champagne. Să vedem cum răsare soarele și-n Franța. Așa că… Dear, Santa!