Top 7 de lucruri de știut înainte să mergi în Egipt

by admin.cig

Am crescut cu un tablou cu Nefertiti pe peretele din hol. Îl vedeam mereu când intram sau ieșeam din casă. Cred că de atunci tot îmi doream să văd Piramidele. Am auzit multe zvonuri despre Egipt, multe dintre ele într-adevăr s-au dovedit a fi adevărate. Așa că vă împărtășesc câteva dintre lucrurile de care puteți ține cont în caz că decideți să vizitați orașul Cairo.

Visa on arrival

Este nevoie de viză la sosirea pe aeroportul din Egipt pentru a intra în țară. Se poate cumpăra de la banca din aeroport, costă 25 de dolari și ideal ar fi să aveți cash suma fixă. Se poate plăti desigur și cu lire egiptene dacă din întâmplare aveți acasă.

Egiptul e safe?

Am auzit des întrebarea dacă e periculos să călătorești singur în Egipt. Și când spun Egipt mă refer strict la Cairo, nu la stațiunile de la malul mării, pentru că acolo e altă poveste. Ca femeie singură sau cuplu, trebuie să fii foarte atent cu cine interacționezi. Cereți recomandări la recepția hotelului și un localnic(șofer) care să vă ducă în toate locurile pe care vi le doriți sau să vă spună ce zone ar fi ideal să evitați. Mi s-a părut extraordinar faptul că un localnic ne-a plimbat peste tot și a putut asigura intrările din zonele în care dacă eram turiști singuri sigur nu puteam ajunge. Cred că de fapt asta e primul și cel mai important sfat: plătiți un șofer din zonă care să stea cu voi în fiecare zi. 

Cash sau card

Toate intrările de la muzee se plătesc cu cardul sau online înainte. În rest aproape peste tot se plătește cash, deci ideal ar fi să aveți mult cash: dolari sau lire egiptene în bancnote mici. 

Tips, tips și iarăși tips

Toată lumea, adică chiar toată lumea se așteaptă la bacșiș în Egipt. Practic, oricine oferă un serviciu dorește un bacșiș. De la șoferi, la ajutoarele de bagaje de la aeroport, paznicii templelor sau chiar oamenii care dau sfaturi pentru a ajunge la toaletă. Deci dacă cineva vine la voi și este super friendly… it’s a trap. Așa că e bine să ai bancnote mici pentru astfel de situații. 

Cumpărăturile pot fi copleșitoare

Există extrem de multe lucruri frumoase pe care le poți aduce acasă. Rochii, eșarfe, mirodenii, suveniruri, covoare (da, m-am întors cu un covor în bagaj), bibelouri, statuete și multe alte piramide în miniatură. Cumpărăturile în bazarul Khan el-Khalili sunt foarte stresante pentru că toți vânzătorii trag de tine și nu te lasă până nu iei ceva de la ei. Negociază mult, însă ideal ar fi să ai un ghid care să te ducă în magazine cu lucruri de bună calitate și eventual made in Egypt not  în China. Desigur ce e de calitate, costă. 

Driving in Egypt is insane (sună mai bine în engleză)

Nu am văzut nicăieri până acum un astfel de trafic. Oamenii nu țin cont de nicio regulă, nu respectă benzile sau semafoarele. Nu există treceri de pietoni, iar oamenii traversează LENT pe oriunde doresc. Pe lângă asta, există tot felul de mijloace de transport în comun: de la maxi-taxi, la tuk-tuk, sau chiar căruță trasă de măgar. Uber-ul este o foarte bună opțiune pentru transport. Este foarte ieftin, poți nimeri des o mașină fără aer condiționat, dar măcar știi că nu te păcălește nimeni la preț. Benzina este foarte ieftină, 25 de cenți/l. Cum spuneam, traficul este extrem de stresant și simțeam că în orice moment poate intra cineva în noi, ca să nu mai zic de claxoane. Ei se salută claxonând. Și sunt 40 de milioane!

Haine potrivite 

Ca femeie trebuie să te îmbraci modest pentru că Egiptul este țară musulmană și privirile nu sunt chiar încântătoare în caz că nu porți ținute decente. Majoritatea localnicelor merg pe stradă acoperite, deci din respect pentru religia lor ar fi frumos să facem și noi la fel. Așadar am avut la mine: rochii vaporoase, maxi, cămăși sau eșarfe care să-mi acopere umerii și pantaloni lungi largi.

Știu că poate părea că sunt mai multe dezavantaje decât avantaje,  însă mi-a plăcut mult toată experiența. Cairo chiar este o altă lume care merită văzută. De mizerie sau de poluare nici nu mai avea rost să menționez pentru că mi-e greu să cred că cine merge în Cairo se așteaptă la vreun lux. Am simțit-o ca o călătorie a vieții, iar vizita și feelingul de la piramide au fost ceva ce nu poate fi explicat în cuvinte.  

Mai multe poze AICI.

0 comentariu

Din aceeasi categorie

Acest site web utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acceptă Vezi detalii