Am crescut mulți cu ideea asta că nu ne ridicăm de la masă până nu mâncăm tot, nu bem apă înainte de masă pentru că facem broaște-n burtă și mâncarea unde să mai intre? Și nu în ultimul rând bebelușii grăsani sunt smotocibili, deci să tot avem mici grăsunei, dacă e. Cu alte cuvinte părinții/bunicii noștri ne voiau grași și frumoși. Dar sănătoși? Pe vremea mea dacă erai un copil gras însemna că aveai ce mânca, erai fericit, trăiai bine, aveau mare grijă ai tăi de tine.
Am avut 3,600 kg la naștere, dolofănică bine, apoi am fost atât de simandicoasă la mâncare că ajunsesem la o poreclă deosebită: ”sârmulița”. Mâncam puține combinații, mama chiar s-a chinuit cu mine la acest capitol. Desigur totul s-a schimbat acum când îmi place să mănânc (dar mă și abțin uneori recunosc), ceea ce nu s-a schimbat este și ce mănânc.
Dulciurile, povestea vieții mele… de dimineață, la prânz și seara… aș putea consuma lejer câte o prăjitură în loc de ceva sărat sau cine știe ce mâncare. Și totuși din fericire, când sunt pe plus unde nu trebuie, adică la kilograme, mă opresc. E important de menționat că îngrășat e tot ce trece peste 3kg, la fel și slăbitul. De data asta, cifra magică e 3!
Dar revenind la gras și frumos, acest clișeu superficial folosit mai ales în rândul copiilor, trebuie scos din vocabularul sau din mentalitatea oricărui părinte în 2021. Gras e în antiteză cu sănătos și deci și cu frumos, pentru că ceva nesănătos e toxic, nicidecum frumos. 1 din 3 copii este obez în România, o statistică mai mult decât îngrijorătoare, ba chiar tristă tare.
Pandemia de COVID și-a pus amprenta pe copiii noștri într-un mod negativ prin creșterea sedentarismului și a lipsei de interacțiune socială. Ce să faci când n-ai ce face? Mănânci si stai pe canapea așteptând să vină mâine. Asta ne-a adus pe locul 3 în Europa la acest capitol. Ce e și mai trist de fapt este că aproximativ 90% dintre copiii sau adolescenţii supraponderali, ajung adulţi care suferă de obezitate.
Obezitatea este o boală. Nicio boală nu e frumoasă deci atunci când vă mai gândiți să exclamați ”vai, dar ce grăsuț drăguț” poate vă gândiți la treaba asta. Obezitatea aduce tot ce e mai rău pe lumea asta din punct de vedere medical și nu numai. Un copil obez își găsește greu locul în societate, crește cu frustrări, învață uneori să se accepte că e ce e și din păcate mai e și susținut de părinți.
”Lasă mamă, mănâncă tot, începi de mâine dieta!” Și mâinele nu mai vine.. și tot așa. Îmi povestea Luiza, un medic foarte bun, că a avut un pacient de 12 ani, băiat, care s-a îngrășat 40 kg într-un an de pandemie. De ce? Pentru că a locuit mult cu bunica, bunica cea care îi făcea toate poftele și care cu siguranță era mândră de ”opera” ei. În altă ordine de idei, problema cu copiii grași nu e numai la noi, desigur, dar mi-aș dori să nu mai ocupăm podiumul în Europa la acesta categorie.
Mi-aș dori să nu mai văd atât de mulți copii supraponderali cu o sticlă de suc în mână și mi-aș mai dori părinți conștienți de faptul că nu mâncarea înseamnă fericirea unui copil și că nu merge cu ”lasă, e doar o ciocolată”! Știm cu toții că mai niciodată nu ne oprim la una.
