Mulți dintre noi aștia care locuim în orașe sufocante fugim des de asfalt. Și ne dorim plaje pustii, pajiști întinse sau locații cât mai izolate. Nu găsim desigur mereu ce ne-am dori, dar măcar facem tot posibilul să respirăm câteva ore de aer curat în zilele libere.
Vorbeam aici despre mine, dar știu că mulți dintre voi, cei care citiți aceste rânduri, vă regăsiți în spusele mele. Așa că vă voi povesti ce am făcut în weekend. În primă instanță am urcat cu telecabina până la Babele, unde nu mai fusesem de când nu mai țin minte nimic.
Pustiu, liniște, aer curat, 5 grade la început de noiembrie, o plimbare lejeră de o oră între Babele și Sfinx și înapoi. Cu ocazia asta am aflat că traseul din Jepii Mici până la Babele durează 6 ore și este unul dintre cele mai grele din Bucegi. La pregătirea mea de acum pot să spun clar că nu este de mine.
Podu Stricat
Podu Stricat
Și ușurel ajungem la situația despre care am zis că ar fi de mine. Și anume un traseu de aproximativ două ore în Munții Țaga, în altă zi bineînțeles. Destul de grea și această urcare începută din Zărnești, cu multe frunze care nu ajutau deloc la condiția mea fizică aflată în hibernare, dar într-un final glorios am ajuns unde chiar este de mine, la masă. Totuși, ce masă în mijlocul munților?
Podu Stricat
Ei bine, o domnișoară din Alba Iulia a avut ideea genială de a organiza mese aranjate cu foarte mult bun gust în locuri izolate din natură. Și i-a ieșit de fiecare dată, inclusiv acum.
Pozele vorbesc de la sine și fiecare își poate imagina gusturi, combinații sau aromele pe care le-am găsit la înălțime în pustietate pregătite în stil tradițional românesc de niște oameni deosebiți. Cât despre mine… am uitat de tot chinul urcării când am mâncat cu cea mai mare poftă zacuscă și una dintre prăjiturile copilăriei, ”tăvălita”. Mâna sus cine știe despre ce vorbesc!
Ce vreau să spun de fapt este că mișcarea în aer liber ne curăță mintea, iar mâncarea bună savurată în tihnă ne hrănește sufletul.
