N-am ratat nici anul asta mult așteptatul Electric Castle. 5 zile de festival, 10 scene, 300 de artiști, 400.000 de metri pătrați la pas. Însă de data asta știu ce și cum să fac să fie și mai bine anul viitor.
- deși nu era în plan, acum am fost cu cortul, n-a fost rău deloc, dar anul viitor aș vrea mai degrabă cu rulota. Preț = 40 lei pe zi într-o curte în care aveam duș și toaletă
- am făcut 2h și un pic pe drum vineri Cluj-festival și mi-am dorit să nu mai trăiesc această frustrare și zilele următoare, deși aveam cazare în Cluj. Joi în schimb s-a circulat foarte bine, maximum 40 minute până în oraș
- pentru cine nu vrea să bea cafele prin Cluj este clar extrem de comodă o cazare în Bonțida din aproape toate punctele de vedere
- n-a plouat, a fost o vreme perfectă și în afară de blugi și hanorac nu am simțit nevoia de ceva în plus
- nu uitați de SPF! ziua chiar e nevoie
- n-am avut experiențe negative cu mâncarea: am încercat diverse de la Cimbru, Fratelli, clatite de la Nu știu cine, cafea de la OMV (da, chiar îmi place espresso-ul de la ei) și croissante de la Lidl
- Lidl-ul din festival este una dintre cele mai bune idei
- nu am stat la cozi care să-mi strice starea
- must have-ul zilelor de la EC: dopuri de urechi!
- ridicarea brățărilor cu ajutorul Tazz în orice oraș ai fi mi s-a părut o idee excelentă. Chiar au reușit să fluidizeze semnificativ ”traficul” de la intrările în festival
- sunetul e mult mai bun pe gazon decât la premium lounge
- mi-a plăcut mult spațiul amenajat de ”Da Pino” chiar lângă castel, pe o podea de lemn și fețe de masă albe ca într-o curte din sudul Franței sau din Toscana.
După cei 60 mii de pași din cele 4 zile în care m-am fâțâit pe tot domeniul, mi-am dat seama că tot day drinking-ul îmi place mai mult decât să pierd nopți și să fiu chiaună pe la 3-4 AM.